boala familiei m

am fost la boala familiei m (regie: Radu Afrim, text:Fausto Paravadino)
si am cautat pe net sa gasesc o recenzie ce o pote citi toata lumea dar nu prea e
deci ia dictionaru si citeste!
Portret de familie cu moarte de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul.ro
Depăşindu-şi “faza nordică”, el a ales să monteze la Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” din Timişoara, textul unui tânăr dramaturg, actor şi regizor italian, Fausto Paravidino, “Boala famileie M”.

Întorcând definitiv, după cum a declarat, spatele textelor clasice, Afrim scormoneşte neîncetat dup texte contemporane, inedite.

Ajutat de “mafia” prietenilor lui care scotocesc lumea după scriituri ce s-ar potrivi teatrului “afrimian”, el a dat de această piesă pe care Paravidino a scris-o pe când avea 24 de ani.

Ca orice familie care se respectă, de la Adam şi Eva, cu fiii lor, Cain şi Abel şi până la ,,The Osbornes’’, familia M este una disfuncţională.

Povestea familiei este de fapt suma singurătăţilor membrilor săi. Cele două surori, Marta şi Maria, sunt precum surorile lui Lazăr ce poartă aceleaşi nume. Marta (Claudia Ieremia) a ales de bună voie să le slujească tuturor, pentru a nu se gândi la propriile nevoi, în timp ce Maria (Mălina Manovici) alege partea mai de “entertainment” a vieţii. Aici s-ar cam opri asemănarea cu înaintaşele lor biblice, pentru că Maria înţelege că dragostea de aproape înseamnă sex şi nu poate spune “nu” nici unui bărbat. Pentru că resposabilitatea nu cade în familie în sarcina ei, ea îşi omoară unul c¬âte unul toţi pruncii nenăscuţi. Marta, pe de altă parte, deşi curăţă fără să crâcnească voma fratelui său Giani (Eugen Jebeleanu) ce vine în fiecare noapte beat, şi urina tatălui decrepit (Ion Rizea), e de fapt o fată bătrână otrăvită de tot soiul de frustrări.

În peisaj mai apar doi tineri, Fulvio (Victor Manovici) sau “Vulvio”, cum îi spune tata Luigi, şi Fabrizio (Colin Buzoianu), tineri cu care, neştiind ce să facă altceva, Maria face sex. Toţi actorii sunt, sub mâna lui Afrim, foarte buni, în special Ion Rizea, în rolul tatălui şi Claudia Ieremia în rolul Martei.

În amintirile familiei M, mai apar două personaje dispărute, mama, despre care ni se sugerează că s-ar fi sinucis, dar,
“mama nu mai e şi despre cine nu e nu se povesteşte”, şi un un doctor rus a cărui trecere prin casa lor a adus, după tata Luigi, mai mult boală decât sănătate. Doctorul rus ar putea fi o trimitere la Cehov, ale cărui personaje sunt, ca şi cele ale lui Paravidino, insule de solitudine. Familia M este consumată de boală, fiecărui membru al ei îi putrezeşte pe zi ce trece sufletul care nu mai e demult o rană vie, ci o cangrenă în toată legea.

Spaţiul în care se joacă spectacolul slujeşte perfect intenţiile regizorale. “Boala familiei M” se joacă într-o clădire ce este ultima parte rămasă din vechea cazarmă a Transilvaniei, ridicată între 1719 şi 1729. Cazarma a fost mai târziu demolată şi ce a mai rămas din ea s-a transformat în sală de sport. Spaţiul situat într-un parc din centrul Timişoarei aparţine acum Teatrului Naţional. Afrim a folosit din plin vecinătatea parcului şi uriaşele ferestre ale vechii cazarme. Iedera ce a pus stăpânire pe clădire şi copacii de afară se prelungesc şi în sala de spectacol. Scenografa Velica Panduru a transformat minunat scena într-o pădure aflată într-o sublimă agonie de toamnă. Afrim a afolosit foarte fericit şi lumina naturală. Spectacolul începe la apusul soarelui şi se termină, aşa cum se termină şi istoria familiei M, în întuneric.

Despre spaţiul pe care l-a construit, Velica Panduru povesteşte: “Am construit o pădure deasă, între zidurile acoperite cu mucegai. Am căutat să nu pierd profunzimea, să se vadă şi să se simtă fiecare colţ. În constrast cu pădurea uscată, lumea noastră, iedera a început să crească pe ferestre. Mi s-a părut genial să putem folosi ferestrele enorme, să construim în jurul luminii naturale. Ca scenograf, am renunţat să mai stăpânesc spaţiul. M-am lăsat stăpânită de el”